Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, informează Administraţia Prezidenţială.

Prin promulgarea acestei legi, arată Administrația Prezidențială, șeful statului „susține necesitatea de creștere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”.

„Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechitățile și disfuncționalitățile salariale”, arată Administrația Prezidențială.

În același timp, potrivit sursei citate, președintele României susține necesitatea unei creșteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivațiile adecvate și performanțele necesare din partea tuturor beneficiarilor”.

„Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental și parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esențială a programului de guvernare al actualei coaliții politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată și să concilieze obiectivul de creștere a salariilor cu cel de păstrare a stabilității macroeconomice și bugetare a României”, mai arată Administrația Prezidențială.

Iohannis menționează că problemele respectivei legi promulgate trebuie rezolvate la nivelul Executivului sau Legislativului.

„Președintele României atrage atenția că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern și Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliția aflată la guvernare are obligația să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie și implicații negative asupra bugetului public”, menționează Administrația Prezidențială.

În acest sens, aplicarea legii „trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate și Creștere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB”.

Președintele subliniază că legea trebuie să rezolve problemele salariale fără a crea altele în plus.

„Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spațiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil și responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investițiile și proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental”, subliniază Administrația Prezidențială. (Agerpres/ FOTO aktual24.ro)

Împarte cu prietenii tăi: