Universitățile din străinătate anunță deschiderea sesiunii de admitere în 15 minute

În patru orașe din România responsabilii de admitere din străinătate vin să facă interviuri cu elevii români, imediat după Bacalaureat. Pot participa și studenții care își doresc un program de master în străinătate.

Admiterea se va face pe loc, în 15 minute, pentru licență, master și MBA. Reprezentanții celor 16 universități din Marea Britanie şi Olanda vor fi prezenți la Timișoara pe data de 12 iulie la Hotel Timisoara (sala Roma, începând de la ora 13.00).

Cum se face? În prealabil se contactează un consultant de la IntegralEdu, care va ajuta cu pregătirea dosarului, iar de la întâlnirea cu universitatea, tinerii vor pleca pe loc cu o decizie, dacă sunt acceptați.

La aceasta sesiune de admitere pe loc pot avea acces și tinerii care nu pot ajunge într-unul din cele patru orașe. Aceștia pot susține interviurile prin Skype, după ce au urmat aceleași proceduri de pregătire a dosarului de admitere, cu ajutorul consultanților IntegralEdu.

Domeniile din care provin ofertele sunt Tehnologia Calculatoarelor, Reţelisticii şi Comunicaţiilor, Business şi Finanţe, Artă, Arhitectură, Film, Radio şi TV, Turism Management. Lista universităţilor participante include: Canterbury Christ Church University, Coventry University, Keele University, Lancaster University, Middlesex University, London Brunel International College, Plymouth University International College si Plymouth University (parte a NAVITAS), Northampton University, SAE Creative Media Institute, Sheffield Hallam University, Swansea University, University of Essex, University of Sunderland, York St. John University din Marea Britanie și HZ University of Applied Sciences din Olanda. Mai multe detalii se găsesc la „http://www.worlduniversities.ro/”.

Împarte cu prietenii tăi: