Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa, ediţia a II-a, vă invită la mare, soare şi teatru independent.

Fie că sunteţi studenţi, fie absolvenţi, fie că vreţi să fiţi voluntari şi să faceţi parte din efervescenţa şi nebunia organizării unui festival de teatru, fie că doriţi să urcaţi pe scenă, tinereţea este binevenită pe litoral în perioada 2 – 9 septembrie 2017.

FITIC 2017 este vocea independentă a artei prezentului, cu orizonturi deschise şi viziuni largi.

Alegerea Constanţei ca oraş al primei desfăşurări a acestui festival nu a fost deloc întâmplătoare, marea fiind singurul fundal posibil pentru acest tip de concept teatral.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa 2017 are, începând din acest an, cinci secţiuni:
– Spectacole de teatru independent
– Spectacole de teatru-dans
– Concurs de dramaturgie contemporană
– Concurs dedicat tinerilor actori şi studenţi
– Concurs afişe de teatru

La fiecare dintre aceste secţiuni, înscrierile se fac până pe 20 iulie 2017.

În intervalul 21 – 30 iulie 2017 se realizează preselecţia, iar anunţarea câştigătorilor are loc pe 1 august 2017.

Cei aleşi vor primi o invitaţie oficială de a intra în concurs.

Pentru a intra în etapa de preselecţie trebuie să completaţi formularul de înscriere de pe site, www.fitic.ro.

Împarte cu prietenii tăi: