Proprietarii care dețin suprafețe de pădure situate în zone protejate, unde există restricţii în recoltarea lemnului, vor primi compensații financiare. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, o Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.

Valoarea totală maximă aferentă schemei de ajutor pentru perioada 2017–2020 a fost estimată la 285 milioane lei. Pentru anul 2017, valoarea totală maximă este de 19 milioane lei.

Schema prevăzută în actul normativ se aplică proprietarilor privați, persoane fizice și juridice, precum și asociaților acestora care au în proprietate păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităților forestiere.

Suprafața aproximativă pentru care se vor acorda compensații este de 216.000 ha, din care:

31.000 ha situate în tipul funcțional T1(protecție integrală – în care sunt interzise tăierile), pentru care proprietarii primesc, conform metodologiei de calcul, suma de 493 lei/an/ha;
85.000 ha situate în tipul funcțional T2(păduri în care se pot face tăieri în procent foarte mic – tăieri de conservare), pentru care proprietarii primesc, conform metodologiei de calcul, suma de 226 lei/an/ha.

Solicitanții trebuie să depună cererile, împreună cu toată documentația solicitată, la sediul Gărzii Forestiere de care aparțin, în fiecare an, până la data de 30 iunie. Pentru anul 2017, solicitările se vor depune în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Împarte cu prietenii tăi: