Preşedintele Consiliilor Judeţene Mureş, Harghita și Covasna se vor întâlni săptămâna viitoare cu Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu.
Întâlnirea va avea loc miercuri în capitală.
Tema discuţiei o reprezintă solicitarea celor trei judeţe ca Guvernul României să aprobe de urgenţă derogările privind recoltarea şi capturarea urşilor.
De asemenea, se va pune în discuţie acoperirea pagubelor cauzate de animalele sălbatice.
Este de neacceptat ca cetăţenii din zonele de dealuri şi munte din aceste judeţe să trăiască într-o stare de permanent pericol. Exemplarele care intră, cu regularitate, în localităţi trebuie capturate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc.
Preşedinţii Consiliilor Judeţene Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov au transmis sesizări scrise Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor legate de intensificarea îngrijorătoare a atacurilor urşilor.
De asemenea, prefecţii din judeţele Mureş şi Harghita s-au alăturat acestui demers, fiind transmise Ministerului Mediului scrisori comune prin care s-a cerut găsirea de urgenţă a unei soluţii pentru rezolvarea situaţiei.
Tot în cursul zilei de miercuri va avea loc la Bucureşti o pichetare a ministerului de resort în semn de susţinere a demersurilor autorităţilor locale.

Împarte cu prietenii tăi: