Consilierul local năvodărean Costel Aurelian Dumitrașcu a lansat, pe o rețea de socializare, evenimentul Merităm un transport în comun decent!, care va avea loc pe data de 30 iulie, în fața Consiliului Județean Constanța.

Amintim că, vinerea trecută, aleșii județeni au respins în ședință un proiect de hotărâre care prevedea înființarea unei linii de transport în comun pe ruta Constanța-Mamaia-Năvodari-Lumina, dotată cu autobuze de capacitate peste 35 de locuri, care să asigure un transport decent și să deservească și locuitorii din Lumina.

Iată motivația organizării evenimentului, așa cum apare pe pagina creată de inițiator:

În campanie, majoritatea partidelor promit că vor lucra în slujba cetățenilor. După alegeri insă, ies la suprafață adevăratele interese!

Consiliul Județean Constanța este singura instituție care poate lua măsuri pentru rezolvarea problemei transportului în comun județean. De ani de zile, toate partidele care și-au prezentat candidații în fața locuitorilor din localitățile Năvodari și Lumina au promis că vor rezolva problema transportului în comun. Până acum, n-au făcut nimic!

Cea mai rapidă soluție pentru ca locuitorii din localitatea Lumina care lucrează în Mamaia și sunt nevoiți să schimbe două transporturi în comun și pentru ca năvodărenii să beneficieze de un transport în comun decent este înființarea unei noi rute de transport pe traseul Constanța-Mamaia-Năvodari-Lumina. După cum ați observat, Mamaia s-a dezvoltat foarte mult, iar multe dintre unități functionează tot anul.

Având pe traseu incă o firmă de transport în comun care să aibă mașini cu minim 35 de locuri și cu o limită de vechime rezonabilă a acestora, năvodărenii ar avea incă o alternativă la transportul în comun și n-ar mai fi obligați să suporte aglomerația și condițiile deplorabile ale celorlalte firme existente.

Daniel Turcu, colegul meu, consilier județean din Partea PMP, a depus un proiect în acest sens, proiect care ar fi fost în avantajul primarilor de la Năvodari și Lumina cărora li se solicită periodic de către cetăteni să găsească soluții în vederea transportului în comun. Insă pentru consilierii județeni din partea ALDE, PSD și PNL n-a contat acest lucru. N-a contat faptul că și-ar fi ajutat primarii, n-a contat faptul adevăratul beneficiar al proiectului este cetăteanul de rând care este nevoit să folosească transportul în comun. Nu. Pentru consilierii județeni din partea ALDE, PSD și PNL a contat interesul de partid, adică protejarea firmelor care operează deja pe acest traseu, firme care pur și simplu își bat joc de navetiști!

Împarte cu prietenii tăi: