România trebuie să producă, din nou, vaccinuri, la Institutul Cantacuzino, spune premierul Mihai Tudose.

În deschiderea şedinţei de guvern de joi, 6 iulie, el i-a cerut ministrului sănătăţii să prezinte săptămâna viitoare ce resurse ar fi necesare pentru relansarea „fabricii de vaccinuri româneşti”, aşa cum a numit premierul Institutul Cantacuzino.

În ceea ce priveşte distribuirea vaccinurilor în cabinetele medicilor de familie, aceasta va începe tot săptămâna viitoare şi va fi făcută de Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică – a anunţat Florian Bodog.

Avem 571.000 de doze, 262 [n.r. de mii] în ţară, spre deosebire de anii anteriori în care au fost achiziţionate cam 380.000. Deci este cantitate suficientă.

Pentru Institutul Cantacuzino am început deja discuţia cu domnul ministru al cercetării. Încercăm să găsim o soluţie de a schimba hotărârea de guvern şi o să vă prezentăm acest lucru pentru a operaţionaliza Institutul Cantacuzino şi vă voi prezenta o propunere de relansare. (Florian Bodog)

Împarte cu prietenii tăi: