Populația României continuă să scadă. În luna mai s-a înregistrat un spor negativ de 4.671 de persoane, din cauza mortalității ridicate și a natalității scăzute, arată datele Institutului National de Statistica.

România este printre statele Uniunii Europene care au înregistrat cea mai mare scãdere a populatiei, anul trecut, potrivit datelor publicate de Oficiul european de Statisticã.

Populatia Uniunii Europene a ajuns la aproape 512 milioane de persoane la 1 ianuarie 2016, de la 508,3 milioane persoane in 2015. Anul trecut, populatia a crescut în 18 state membre si a scãzut în zece tãri membre.

Cele mai mari cresteri au fost înregistrate în Luxemburg, Suedia, Malta, Austria, Germania si Cipru, Danemarca, Marea Britanie si Olanda. În schimb, cele mai mari scãderi ale populatiei au fost înregistrate în Lituania, Letonia, Croatia, Bulgaria si România.

În total, populatia Uniunii Europene a crescut cu 1,5 milioane de persoane în cursul anului trecut.

Datele Eurostat aratã cã România se numãrã si printre statele UE cu cea mai mare mortalitate, pe primul loc fiind Bulgaria, urmatã de Letonia si Lituania, România si Ungaria. Cu toate acestea, la 1 ianuarie 2016, România era a saptea cea mai populatã tarã din UE, fiind devansatã doar de Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Spania si Polonia. In data de 11 iulie, in intreaga lume este marcata Ziua Mondială a Populaţiei.

In anul 1974, Organizatia Natiunilor Unite a proclamat Anul International al Populatiei si a invitat, pentru prima data in istorie, toate statele lumii la Conferinta Mondiala a Populatiei, care s-a desfasurat in luna august, la Bucuresti. Numarul populatiei ajunsese la 4 miliarde de locuitori, iar in prezent sunt 7 miliarde de locuitori.

Cresterea populatiei mondiale reprezinta o problema globala pentru care se cauta explicatii stiintifice si se propun strategii integrate.

Împarte cu prietenii tăi: