Motto:Nu e nimic mai important decât salvarea spiritualităţii unui popor”. Augustin Buzura

“Mă gândisem, mai demult, că dacă i-ar fi trecut cuiva prin minte să mă întrebe ce anume mă enervează în mod deosebit, cu toate că evit cât pot să-mi exteriorizez sentimentele, i-aş fi răspuns fără echivoc: duminicile. Ziua aceasta mă indispune nu pentru că sunt obligat să execut o serie întreagă de treburi casnice, ci, în primul rând, din cauza atmosferei festive, de relaxare şi inconştienţă, care pluteşte deasupra evenimentelor prevăzute sau neprevăzute”, mărturisea cel plecat într-o zi de luni,10 iulie 2017,la vârsta de 79 de ani, Augustin Buzura. Fiecare trebuie să ardă singur, să greşească singur”

Augustin Buzura a fost  unul din cei mai rasați intelectuali ai României de azi, academician, om de cultură, fondatorul Fundației Culturale Române, azi Institutul Cultural Român, de profesie  psihiatru cu o rară afinitate creativ-literară, academicianul Buzura scria comentarii în Revista Cultura. Mereu implicat ca și în vremea regimului comunist care l-a hărțuit pentru romanele sale valoroase și incomod , Augustin Buzura nu a iertat  nimic din impostura, batjocura, abuzul și prostia care ies  din mlaștina societății românești.

Născut la Berința, în Maramureș, pe 22 septembrie 1938, Augustin Buzura a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Șincai” din Baia Mare și apoi a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj, promoția 1964, dar a renunțat la profesia de medic psihiatru pentru a se dedica literaturii. Totuși, metodele pshihiatrice de investigație se regăsesc în romanele sale.

A debutat în literatură în anul 1963 cu volumul de nuvele „Capul Bunei Speranțe”, unele dintre scrierile ulterioare marcând literatura română: „Absenții” (1970), „Orgolii” (1974), „Fețele tăcerii” (1974), „Vocile nopții” (1980), „Refugii” (1984), „Drumul cenușii” (1988), „Recviem pentru nebuni și bestii” (1999), „Raport asupra singurătății” (2009).

De asemenea, câteva producții cinematografice și de televiziune au fost realizate pe scenariile sale, cum ar fi : „Orgolii”, „Pădureanca”,  Undeva în Est”.

A fost președinte-fondator al Fundației Culturale Române și al Institutului Cultural Român și membru Academiei Române, din anul 1992. Un scriitor  dostoievskian „scriitor al subteranei“ ce descoperă expresia justă în sondarea unei interiorităţi bulversate, dar deschise regenerării; la nivelul scriiturii, el s-ar opune în egală măsură falsului iconoclasm al unui avangardism revolut şi schematismului dezolant al unui „realism“ aservit ideologic. Scriitura disidentă nu este, astfel, nici „realistă“, nici experimentală, miza, „provocarea“ sa ar fi „restaurarea adevărului  împotriva unui «realism socialist» ce degradase limbajul şi regăsirea unui „sens al vorbirii umane“.””

“De fapt, mi-a fost întotdeauna frică de fericire, mă îngrozeşte; ea mi se pare doar preludiul unui dezastru, aura lui şi nimic mai mult. Suntem actori într-o piesă idioată şi nici măcar nu ni s-a dat şansa unui rol de compoziţie, ci purtăm tava şi, deci, trebuie să spunem doar cele câteva vorbe admise figuranţilor”, mărturisea în scrierile sale acest Freud al culturii române, Augustin Buzura.

Epilog:”Fiecare trebuie să ardă singur, să greşească singur”.Augustin Buzura

Împarte cu prietenii tăi: