Anul acesta se împlinesc şapte ani de la trecerea în nefiinţă a regretatului om de ştiinţă  Geavit Musa (23.12.1931-05.07.2010), cercetător în domeniul fizicii plasmei la Institutul de Fizică Atomică (IFA) din București, profesor universitar la facultățile de fizică ale universităților București și Constanța.

Distinsul cercetător s-a născut la Palazu Mare-Constanţa şi este urmașul unei familii de intelectuali tătari, origine plină de demnitate și măreție, transmisă din generație în generație, adusă din Crimeea și purtată peste veacuri.  A absolvit cursurile gimnaziale  şi Liceul M.C.Bătrân din Constanţa. Din anul 1955 este absolvent al Facultăţii de Fizică – Universitatea Bucureşti. În anul 1969 devine doctor în fizică nucleară cu o lucrare despre tehnica vidului ultraînalt.

În 1969 întreprinde cercetări fundamentale şi aplicative de fizica plasmei şi ţine cursuri în învăţământul superior, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor Plasmei-Universitatea Bucureşti.

Este Director General al Institutului de Fizică Atomică (IFA) în perioada 19.04.1997 –19.03.1998. Acesta a desfăşurat o activitate de cercetare susţinută în domeniul fizicii plasmei şi aplicaţiilor acesteia în tehnică. În aprilie 2009, profesorul universitar doctor în fizică nucleară Musa Geavit a fost numit membru corespondent al Academiei Romane.

Rezultatele cercetărilor efectuate au fost concretizate în 416 lucrări, din care 137 apărute în reviste internaţionale, cotate ISI, a derulat un program complex de cercetare aplicativă, în 18 produse omologate, în elaborarea a peste 20 de tehnologii specifice şi concretizat în 27 de brevete aprobate de OSIM şi realizate în ţară. Celelalte fiind publicate în volume ale unor conferinţe internaţionale sau în reviste din ţară. Rezultatele ştiinţifice obţinute se bucură de o largă recunoaştere internaţională. Acestea au fost citate de 800 de ori în literatura de specialitate.

carte musa geavit

Prof. univ. dr. Musa Geavit şi-a dedicat ultimii 16 ani de viaţă generaţiilor de studenţi ai Universităţii ”Ovidius”din Constanţa, aceştia au avut şansa unică de a-i audia cursurile de înaltă ţinută ştiinţifică şi de a participa la lucrările experimentale în laboratorul de Fizica Plasmei creat de Domnia sa.

Distinsul cercetător, om de ştiinţă, Profesorul Dr. Musa Geavit, om al etniei tătare, în ciuda vicisitudinilor vieţii personale şi-a construit cu migală şi perseverenţă, cu efort prelungit, cariera profesională de rezonanţă naţională şi de largă recunoaştere internaţională. Iar la final îl citez pe distinsul prof.univ.dr. Nuredin Ibram, fost coleg de la Universitate constănţeană, care afirma despre distinsul om de ştiinţă următoarele: „Profesorul Musa Geavit este, a fost şi rămâne un învingător, a fost şi rămâne un model al etnicului tătar muncitor, harnic, perseverent, onest, dotat cu mult har, cu inteligenţă, cu răbdare şi credinţă. Întâlnirea ca licean, chiar la Constanţa, cu eminentul fizician Horia Hulubei, unde distinsul savant a susţinut o conferinţă despre energia atomică l-a marcat, i-a direcţionat cariera tânărului tătar Musa Geavit, care a pornit în aventura cunoaşterii şi a distinsului său de om de ştiinţă.La facultate a avut privilegiul de a studia cu o pleiadă de profesori, personalităţi de nivel naţional şi mondial, care i-au transmis nu doar cunoştiinţe ci şi pasiunea cercetării, a căutării şi înţelegerii ”fizicale” a naturii.Cu mare deschidere spre colaborarea şi cooperarea ştiinţifică internaţională, Prof. univ. dr. Musa Geavit a efectuat stagii de lucru în SUA (Universitatea Texas Dallas), în Germania, în Japonia. Printre partenerii instituţionali amintim aici, Universitatea GHS Essen, Departamentul de Fizică şi Dr. H.Ehrich Institut für Spektrochemie and Angewandte Spektroskopie din Dortmund, ambele din Germania, Nagoya University (Japonia), sau acordul de cooperare sprijinit de Fundaţia Humboldt între colective de cercetare din Birmingham, Trento, Essen, Eskişehir, Constanţa şi Bucureşti.Musa Geavit este exponent al culturii şi spiritualităţii noastre tătare, justifică existenţial şi valoric comunitatea tătară.

În urmă cu doi ani, mai exact în 2015, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, prin filiala Constanţa şi sub-filiala Palazu Mare, a organizat, la sediul central, o activitate comemorativă dedicată singurului etnic tătar care a fost membru corespondent al Academiei Române, Musa Geavit. În cadrul acţiunii de comemorare Faruc Geavit, fiul acestuia, a dezvăluit celor prezenți, printre care şi fostul rector al Universității „Ovidius,“ Victor Ciupină, o pasiune mai puțin cunoscută a lui Musa Gevit, și anume pictura, fizicianul având şi câteva expoziţii personale.

 

Ghiulşen Ismail-Iusuf, Radio România Constanţa

 

 

Împarte cu prietenii tăi: