Cine nu s-a întâlnit cu câinii ciobăneşti pe munte? Cred că toţi drumeţii au avut de a face cu aceştia. O întâlnire cu patrupezii nu este întotdeauna una plăcută, ei fiind, în cele mai multe dintre cazuri agresivi din fire şi îşi păzesc teritoriul.

Mai multe sesizări ale unor turişti aflaţi în vacanţă în satul Gărâna, comuna Brebu Nou şi staţiunea Crivaia de pe raza comunei Văliug, survenite redacţiei, anunţă prezenţa haitelor de câini în zonele de agrement din Caraş-Severin, care le ameninţă viaţa şi şederea.

În urma verificărilor efectuate de reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv s-a constatat că este vorba de câinii ciobanilor de la stânele din apropiere.

Amintim că, şi în anii trecuţi, mai ales pe timpul verii, au fost înregistrate asemenea sesizări, survenite postului nostru de radio de către turiştii care vizitează şi campează în zonele de la poale de Semenic.

Contactat telefonic, Ioan Buda – primarul comunei Brebu Nou a precizat că, în zona celor două staţiuni montane pe care le administrează nu a văzut recent câini ciobăneşti străini de locaţie, dar patrupedele care există pe raza localităţilor nu prezintă un pericol pentru turişti pentru că sunt vaccinate şi microcipate şi li se cunosc proprietarii.

… această veste însă nu este una deloc îmbucurătoare pentru vizitatorii veniţi pe meleaguri cărăşene la suita de festivaluri organizate în această vară.

Împarte cu prietenii tăi: