Bursele de 670 de lei, pentru medicii rezidenți, se vor plăti în continuare.

Guvernul a emis o Ordonanță de urgență pentru ca aceștia să își primească în continuare drepturile, după ce, prin intrarea în vigoare a legii salarizării unitare, aceste beneficii ar fi fost puse sub semnul întrebării.

Potrivit actului normativ care modifică Ordonanţa Guvernului 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, bursa de rezidenţiat se acordă până la data la care personalul respectiv beneficiază de salariul de bază/solda de funcţie la nivelul reglementat pentru anul 2022 de Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

‘Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Sănătăţii, pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi prin bugetul aprobat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, pentru rezidenţii din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, se arată într-un comunicat al Executivului.

Recent, Platforma România 100, lansată de Dacian Cioloş, a cerut clarificări miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru situaţia incertă a plății burselor pentru medicii rezidenți.

Ministerul Muncii a precizat atunci că bursele rămân în plată până la finalul acestui an, ele fiind stipulate în mai multe acte normative care nu fuseseră abrogate.

Împarte cu prietenii tăi: