Două medalii de aur şi două de argint a câştigat echipa României la Olimpiada Internaţională de Chimie 2017, a informat, luni, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Potrivit MEN, elevii medaliaţi cu aur sunt Alexandra Dima – Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, câştigătoare a medaliei de argint la ediţia precedentă, şi Paul Haidu-Gerea – Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’ din Constanţa, care şi-e egalat performanţa de anul trecut.

Medaliile de argint au fost obţinute de Anamaria Leonescu – Colegiul Naţional ‘Sfântul Sava’ din Bucureşti şi Dorian Gabriel Muntean – Colegiul Naţional ‘Spiru Haret’ din Tecuci, jud. Galaţi.

Rezultatul plasează România pe locul locul al II-lea în Europa şi al VII-lea în lume în clasamentul neoficial al ţărilor participante (78).

Olimpiada Internaţională de Chimie 2017 s-a desfăşurat, în perioada 6 – 15 iulie, în Thailanda (Nakhon Pathom) şi au fost prezenţi 279 de concurenţi din 78 de ţări.

Împarte cu prietenii tăi: