Sfântul Ilie este sfântul tunetelor şi al fulgerelor. El dă ploile cele mai mari şi grindina în dorinţa de a omorî toţi dracii de pe pământ. Îi aleargă până îi găseşte şi în scorbura copacilor sau în spatele tufelor sau pitulaţi în câini sau pisici. El este stăpânul cerului. Trei zile se ţine sărbătoarea Sf. Ilie. Numai el nu ştie când e. O legendă spune cum Sfântul Ilie îl tot întreabă pe Dumnezeu când e ziua lui şi află numai după ce aceasta a trecut. Dacă ar fi ştiut, ar fi petrecut cu mare zarvă şi pământul s-ar fi putut prăpădi.

(varianta audio a rubricii)

Sfântul Ilie este de temut, pentru că are şapte tunuri: „de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră, de boală, de moarte şi de bătălie, cu ele orânduieşte el”.[1]

Sfântul Ilie umblă în cer cu carul, pentru că Dumnezeu, văzând câtă putere are, i-a tăiat mâna dreaptă şi piciorul drept. Când îi aleargă pe draci, ca să-i prăpădească se urcă în carul lui, care e lucru sfânt, nu se vede. „Oamenii ştiu însă când trece Sfântul Ilie cu carul în cer, pentru că se face un nor mare, iar cuiele de pe talpa roţii găuresc bolta cerească, lăsând să curgă ploaia”[2]. „Uruitul carului e bolboroseala cerului”, iar fulgerele sunt scânteile care  se fac de la copitele de argint ale cailor albi ai Sfântului Ilie.

Se crede că atunci când tună, Sfântul Ilie a trăsnit un drac.[3]

De Sfântul Ilie tună şi fulgeră, iar după Sfântul Ilie vin ploile, semn de supărare a Sfântului că n-a ştiut când i-a fost ziua.

În această mare sărbătoare nu se lucrează, fiind rău de trăsnet şi grindină.

O povestire din satul Cănicea, comuna Izverna spusă de Elena Popescu de 79 de ani şi publicată de Cornel Boteanu[4] aminteşte de păţania preotului care a pus oamenii să lucreze în zilele de Circovii de Vară sau Circovii Sfântului Ilie. Păcatul a fost îndoit cu fapte şi cu vorba, pentru că la sfârşitul zilei în care tot satul a adunat fânul preotul a zis: „Doamne, acu poate să ploaie, că te-am păcălit”. Şi Dumnezeu a dat o ploaie şi i-a trăsnit toate clăile. De atunci oamenii ţin sărbătoare în cele trei zile dinaintea Sfântul Ilie (16-18 iulie), pentru că Sfântul, stăpânitor al cerului cu ploi şi tunete pedepseşte nu doar pentru nerespectarea zilei sale, ci şi a celor de până la el.

De Sântilie se fac nedei la munte. Ciobanii din Polovragi ştiu de nedeia de Sântilie de peste 200 de ani. Se făcea în Muntele Nedeii. De la începutul secolului XX petrecerea a fost organizată la Polovragi şi se ştie de ea ca bâlci la Polovragi. Nedeia era bucuria tinerilor. La Novaci ciobanii în vârstă aveau grijă să-i înlocuiască la stână pe cei tineri, pentru ca aceştia să poată coborî la bâlci, să se întâlnească cu mândruţele.

Polovragi

Se făceau şi se mai fac „nedeile munţilor”, chiar în inima munţilor, acolo unde sunt şi stânele. Novăcenii ştiu de Poiana Muierii, dincolo de Lotru, la graniţa cu judeţul Alba. În Poiana Sibiului sau la Rânca, ciobanii se reuneau pentru a petrece. Dis-de-dimineaţă se îndreptau spre locul nedeii, cu băutură purtată în ploşti şi cu mâncare în săcoteele specifice zonei. Se jucau învârtite în doi, în patru sau în şase.

La Nedeile păstoreşti de la Vaideeni, la miazăzi de Munţii Căpăţânii, participa cine voia, dar numai după ce se înfigea o prăjină de brad în locul unde urma să fie petrecerea. În vârful prăjinii se punea o pânză albă, semn că oricine binevoieşte, la nedeie se primeşte.

Vârfurile Ursu, Roman, Nedei din Munţii Căpăţânii erau locurile de atracţie pentru ciobanii tineri şi bătrâni, pentru cine se-ncumeta să ia pieptiş muntele spre a-i atinge vârful aureolat de albastrul cerului, semn al spiritului descătuşat.

Nedeile au fost şi au rămas prilejul cel mai bun pentru tineri spre a se cunoaşte şi mai apoi a se căsători.

Pe vremuri nu-ncepea petrecerea până când preotul nu făcea sfeştania în mijlocul turmelor şi din această zi se făcea numai o mulgere pe zi, nu două ca până atunci, semn al împuţinării laptelui.

Nedeile în sat sau în munte sunt de neuitat, iar pentru tineri o atracţie extraordinară. Se şi spune: Crapă să se ducă la nedeie, măcar o jumătate de ceas.

Târgul-nedeie sau nedeia în munte, Sântiliile, sunt repere certe într-un calendar pastoral, cu o atestare documentară veche, anul 1373[5].

Petrecerea şi restricţiile de muncă sunt de respectat în această zi dedicată divinităţii solare şi meteorologice, sfântul Ilie singurul sfânt cu trup şi suflet. „Dacă e bine de Sf. Ilie, e bine tot anul”.[6]

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

 

[1] Tudor Pamfile, op. cit., 1997, p. 129.

[2]  Gorovei Artur, op. cit., p. 148.

[3] I. Muşlea, O. Bârlea, op. cit., p. 393.

[4] Cornel Boteanu, Legende din Plaiul Cloşani, Drobeta Tr. Severin, Centrul Cultural Mehedinţi, 2004.

[5] Ion Conea, Vechile târguri-nedei de pe culmile Carpaţilor în „Buletinul Ştiinţific”, Secţia de Ştiinţe geologice şi geografice, în tom II, 1957, nr. 1-2, p. 108.

[6] Traian Gherman, Pronosticuri, „Comoara satelor”, an. I, nr. 7-8, 1923.

Împarte cu prietenii tăi: