Ford recrutează încă 500 de persoane, numărul noilor angajaţi ajungând la 1.700 în acest an, şi opreşte producţia modelului B-MAX la uzina din Craiova, începând cu prima parte a lunii septembrie, urmând să producă SUV-ul EcoSport, din toamnă, potrivit unui comunicat transmis luni de companie.

Cei 500 de noi angajaţi vor fi recrutaţi pentru a sprijini nevoile sectorului de producţie de vehicule şi se adaugă celor 976 de angajaţi deja anunţaţi în aprilie şi celor 200 de operatori suplimentari necesari pentru producţia de motoare, informează compania. În prezent, numărul de angajaţi de la Craiova, atât în zona de producţie de vehicule, cât şi în cea de producţie de motoare, este de 2.860 de persoane.

Ford opreşte producţia modelului B-MAX la uzina din Craiova, din cauza modificărilor de dinamică din segmentul B.

„Ford B-MAX a avut performanţe bune de la lansarea sa, care a avut loc în 2012, însă clasa mică a evoluat, iar monovolumele sunt înlocuite treptat de SUV-uri şi Crossovere”, se arată în comunicatul companiei.

Împarte cu prietenii tăi: