Modificările fiscale avute în vedere de Guvern nu sunt menite să pună presiune pe mediul de afaceri, a afirmat, joi, 27 iulie, premierul Mihai Tudose.

El a avut o primă discuţie cu reprezentanţi ai sindicatelor şi ai patronatelor cărora le-a spus că schimbările cu privire la plata contribuţiilor sociale pentru contractele part-time au scopul să protejeze aceste categorii de salariaţi, asigurându-le dreptul la pensie şi la servicii medicale în sistemul public.

Prim ministrul a dat din nou asigurări că Guvernul nu va introduce taxarea pe cifra de afaceri, nici taxa de solidaritate, iar contribuţiile la pensii şi sănătate vor fi plătite în continuare de către angajator.

De altfel, în deschiderea şedinţei Executivului, premierul Mihai Tudose a anunţat că Ministerele Muncii şi de Finanţe vor prezenta pe site-urile oficiale „explicaţii foarte clare” despre plata contribuţiilor obligatorii.

Totodată, seful cabinetului s-a arătat nemulţumit de primele măsuri luate în cazul problemelor cu vaccinarea şi a cerut detalii titularului de la agricultură în legătură cu dublul standard la produse alimentare în România.

Împarte cu prietenii tăi: