Peste 200 de persoane arestate preventiv, tot atâtea reținute și 50 sub control judiciar.

Este o parte din bilanțul acțiunilor întreprinse de poliție anul acesta, pentru combaterea traficului de ființe umane.

Oamenii legii au făcut peste 350 de percheziții domiciliare la membrii unor rețele infracționale specializate în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani.

Acțiunile au avut loc în urma unor plângeri, denunțuri, sau din oficiu.

Au fost confiscate importante sume de bani, dar și arme de foc și munițiile aferente.

În unele cazuri, traficanții au convins zeci de tinere să practice prostituția în străinătate.

Banii obținuți în acest fel, aproximativ 5 milioane de euro, au fost însușiți de către membrii grupărilor infracționale.

Câteva dintre acțiunile polițiștilor români au avut loc în colaborare cu autorități din Marea Britanie, Irlanda și Belgia.

Împarte cu prietenii tăi: