Nava școală HS RODOS a Forțelor Navale ale Greciei va face o escală în portul Constanța, la Dana Pasagere, în perioada 6-9 august.

Programul echipajului HS RODOS cuprinde vizite la Comandamentul Flotei și autoritățile locale constănțene, precum și la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și la Muzeul Marinei Române.

Populația civilă va avea ocazia să viziteze nava grecească marți, 8 august, în intervalul orar 18.00-21.00.

Miercuri, 9 august, HS RODOS va pleca din portul Constanța și va participa la un exercițiu bilateral de instruire în comun, împreună cu dragorul maritim DIMITRIE NICOLESCU și cu corveta HORIA MACELLARIU, în apele naționale și internaționale ale Mării Negre. Scopul acestui exercițiu este de a crește nivelul de instruire a echipajelor navelor participante.

Împarte cu prietenii tăi: