Angajaţii din penitenciare îi cer demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că majorările salariale aprobate vineri, 4 august, de Guvern pentru cei din domeniul apărării şi ordinii publice nu-i vizează şi pe ei şi acuză lipsa de implicare a ministrului.

Solicitarea o vor face, marţi, 8 august, chiar la întâlnirea pe care o vor avea cu Tudorel Toader, a anunţat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu.

Şi de această dată, aşa cum a făcut şi la alte proiecte de act normativ, a refuzat să îşi sprijine subordonaţii. Pentru acest motiv, noi o să cerem marţi, la întâlnirea pe care o să o avem cu dânsul, demisia domniei sale. Sigur că nu ne aşteptăm să o facă, dar, ca un gest simbolic, vom face acest demers. (Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor)

În replică, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, promite că Guvernul va găsi o soluţie pentru nemulţumirile angajaţilor din penitenciare.

Voi organiza o întrevedere cu primul ministru, eventual şi cu ministrul finanţelor, pentru a identifica resursele financiare de natură să rezolve această problemă. (Tudorel Toader, ministrul Justiţiei)

Angajaţii din penitenciare au intrat în grevă la începutul acestei săptămâni. Ei refuză să efectueze ore suplimentare şi alte atribuţii în afara celor specifice funcţiilor ocupate. Oamenii acuză lipsa de interes a Guvernului în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor din penitenciare.

Împarte cu prietenii tăi: