După Sărbătoarea de Probejenii se spune că apele se răcesc şi de la această dată nimeni nu se mai scaldă în rău de teama bolilor, dar şi a apelor spurcate de către cerbi. Pentru că, se crede, cerbii urinează în apă şi apa murdară nu-i bună pentru trup. Referirile se fac la apele curgătoare, acolo unde se opresc şi cerbii pentru a se răcori, până în această zi.

(varianta audio a rubricii)

Se anunţă astfel un nou anotimp, schimbarea de temperatură prin prezenţa somptuoasă a cerbilor, simbol al semeţiei şi al inocenţei în acelaşi timp. Imaginea cerbului aminteşte de o legendă din Plaiul Cloşani, pe valea Râienilor, legată de o stâncă abruptă numită Piatra Cerbului. Bătrânii locului spun că de pe această stâncă ar fi sărit un cerb asupra căruia se năpustise un lup. Cerbul s-a aruncat de pe stâncă în Valea Râienilor. Piatra poartă numele animalului care s-a salvat de la o moarte chinuitoare, prin sfâşiere, printr-o moarte, ca un zbor frânt spre adânc.

După Probejenii scăldatul în râu este interzis, ca şi spălatul rufelor şi a lânii oilor. 105 zile de la Sângiorz (23 aprilie) la Probejenii (6 august), apele cele bune, curgătoare au fost loc de curăţire a trupului şi veşmintelor. Lacurile, apele stătătoare sunt în general mai calde, pentru că sunt stătute. Bătrânii însă ştiau că nu trebuie să te scalzi în apă stătută. Acolo se ascunde necuratul, mâlul e depozitar al murdăriei şi al spiritelor malefice. Doar se ştie: loc mic, dar lipitori multe! Loc al nedescifratelor taine, umbrite de neînţelesuri şi spirite ale răului, lacul este dominat însă de frumuseţea inefabilă a nuferilor, simbol al purităţii. Frumosul se ridică deasupra urâtului sau răului. Iradierea frumuseţii estompează urâtul acestei lumi. Cu vremea, frumuseţea vestejeşte, dar înţelepciunea creşte.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

Împarte cu prietenii tăi: