Turiştii care ajung în această perioadă la Poiana Braşov au la dispoziţie, pentru prima dată într-o staţiune montană din România, o nouă modalitate de petrecere a timpului liber – cartul de munte.

Acesta este folosit pe traseul pârtiilor din schi din Masivul Postăvarul, cu plecare din vârful muntelui până la staţia de telegondolă.

Este uşor de manevrat atât de către copii cât şi de către adulţi, spun reprezentanţii firmei care se ocupă de administrarea carturilor.

La dispoziţia turiştilor sunt un număr de 10 carturi. Preţul pentru o tură din vârful Masivului Postăvarul până la baza muntelui este de 80 de lei de persoană, în cazul în care este face parte dintr-un grup, iar pentru două persoane 120 de lei de persoană.

Împarte cu prietenii tăi: