România este într-o situație deplorabilă în privința gestiunii deșeurilor, gradul de reciclare a acestora fiind de nici 5%, a declarat, astăzi, vicepremierul și ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu, la un forum de specialitate.

„Suntem într-o situație în care nu ar fi trebuit să ne găsim dacă temele noastre erau rezolvate de la început într-o ordine cronologică și dacă noi, românii, respectam legile pe care Parlamentul le-a votat. Trebuie să ne gândim la modul la care responsabilizăm fiecare. Obiectivul principal pe care noi toți trebuie să ni-l asumăm este să avem grijă de sănătatea populației, de mediul în care trăim și de resursele pe care le avem. Toți acești factori ne duc la un singur gând — că trebuie să reciclăm, iar industria de reciclare din România trebuie să înflorească. Prioritățile Ministerului Mediului trebuie să fie prioritățile tuturor. Suntem într-o situație deplorabilă, iar gradul de reciclare este nici 5% pentru România. Asta este situația. Trebuie să luăm problema în piept și să o rezolvăm. Indiferent dacă noi vrem să colectăm selectiv, pe categorii de deșeuri, acestea sunt strânse la un loc de salubrist și duse la rampă amestecate. Ministerul Mediului va elabora o procedură clară de colectare a deșeurilor. Depozitele din România, cele mai multe dintre ele, sunt neconforme și, din acest motiv, suntem în procedură de infringement la Curtea Europeană de Justiție. Dacă nu reușim acum închiderea acestor depozite municipale neconforme, vom avea o amprentă bugetară pe buzunarul fiecărui cetățean”, a spus Gavrilescu.

Potrivit oficialului, odată cu rezolvarea problemelor de mediu și implementarea proiectului european „Economie circulară”, România va rezolva și problema socială prin crearea de noi locuri de muncă.

„Comisia Europeană a lansat proiectul ‘Economie circulară’. Rezolvăm prin modul în care știm să ne responsabilizăm problemele și problema socială. Spun că 10.000 de tone de deșeu dus la groapă înseamnă șase locuri noi de muncă create, iar 10.000 de tone de deșeu reciclate înseamnă 16 noi locuri de muncă. Dacă până în anul 2030 reușim să implementăm proiectul de ‘Economie circulară’, reușim să creăm 180.000 de noi locuri de muncă”, a precizat Grațiela Gavrilescu.

În data de 27 aprilie 2017, Comisia Europeană (CE) a trimis România în fața Curții de Justiție a UE pentru neîndeplinirea obligației de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare.

Potrivit forului european, autoritățile române trebuiau să revizuiască și să actualizeze planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, cel târziu în 2013. Comisia a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în septembrie 2015 și a trimis României un aviz motivat în mai 2016, solicitându-le autorităților să adopte rapid aceste instrumente de baza prevăzute de legislația în materie de deșeuri.

Executivul comunitar afirma că România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce privește gestionarea deșeurilor municipale solide. În 2015, aceasta a înregistrat cea mai mare rata de depozitare a deșeurilor din UE, mai exact 72%, cu mult peste media UE de 25,6%.

Sancțiunile europene se decid în urma unui proces în care statul român și Comisia Europeană (CE) se judecă la Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg, precedat de o serie de avertismente și ultimatumuri de conformare din partea forului european.

În luna aprilie a acestui an, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu anunța că România are de rezolvat nouă infringementuri pe zona deșeurilor, în caz contrar România riscă sistarea de finanțări pentru anumite proiecte.

Economia circulară și gestionarea deșeurilor municipale din România reprezintă principalele teme de discuție aflate pe agenda forumului cu tema „Deșeurile — de la pierdere la resursă. Obiective pentru România”, organizat marți la Palatul Parlamentului. (Agerpres/ FOTO viata-libera.ro)

Împarte cu prietenii tăi: