Peste 24.000 de polițiști, jandarmi și pompieri sunt mobilizați în minivacanța de Sfânta Maria.

Aproape 10.000 de poliţişti vor fi zilnic în stradă pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică, iar peste 4800 de pompieri vor fi pe poziție în această perioadă.

Pentru creşterea siguranţei rutiere și fluidizarea traficului, peste 1.600 de poliţiştii rutieri cu 342 de aparate radar vor fi prezenţi pe traseele de deplasare către staţiunile de la mare şi de la munte, dar şi în localităţile unde vor fi organizate manifestări sau spectacole cu public numeros.

Doar în ziua de 15 august sunt programate aproximativ 600 de manifestări religioase sau culturale, astfel că pompierii au verificat lăcașurile de cult și au instruit personalul pentru a preveni incendiile.

De asemenea, având în vedere ca în acest sfârșit de săptămână e de așteptat ca mulți români să se îndrepte spre mare, 80 de salvatori vor fi prezenți pe autostrăzile A2 şi A4 și vor fi gata să acorde primul ajutor dacă va fi nevoie.

Împarte cu prietenii tăi: