Hackerul Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de Guccifer, aflat în închisoare la Arad, a sunat la postul de televiziune Fox News.

Conform Fox News, arădeanul Marcel Lazăr Lehel a declarat că vrea să rămână în închisoare în România şi că nu vrea să fie returnat în Statele Unite, unde este condamnat la 52 de săptămâni de închisoare pentru acces neautorizat la un computer şi furt de identitate.

Postul de televiziune spune că hackerul a sunat de mai multe ori la producătorul executiv al Fox News Pamela Browne, iar după ce şi-a dat acordul pentru a fi înregistrat, el a spus că are un nou termen în proces, la jumătatea lunii august, la Timişoara, şi că atunci va cere autorităţilor judiciare să îi permită contopirea pedepselor şi executarea lor în ţară.

Marcel Lazăr Lehel spune că unul dintre motivele pentru care vrea să-și ispășească pedeapsa în țară este acela că familia sa este în Arad, în apropiere de închisoarea în care se află.

În România, hackerul a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru că a spart conturile de mail ale directorului SRI George Maior şi ale europarlamentarului Corina Creţu.

Împarte cu prietenii tăi: