Credincioşii ortodocşi români din Jula au demonstrat pe15 august,cum o simplă zi de marţi se poate transforma într-o zi de sărbătoare aleasă. În jur de 200 de români din Jula şi împrejurimi, de la Micherechi, Chitighaz, Otlaca Pustă și Bichişciaba, alături de credincioși din Oradea şi Arad, au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată în catedrala Sân’ Nicoară de pr. VasileSabău din Oradea, pr. Teodor Marc (paroh la Jula-Mare) şi pr. Petru Puşcaş (paroh la Jula-Mică). Credincioşii au fost chemaţi la această aleasă sărbătoare în mod special şi de către credincioasa Maria Marc, mama preotului paroh din Jula, care a considerat că ziua de Sântă-Măria Mare este o bună ocazie pentru ca românii dintr-o parte şi alta a graniţei româno-maghiare să se întâlnească, să sărbătorească împreună şi să se bucure unii de alţii. În cadrul Sfintei Liturghii, interpreți din Oradea și Arad au cântat pricesne şi cântări bisericeşti.

A consemnat: Eva Iova, redactor-șef Foaia românească

Foto: Szél Zsolt

Interlocutori:Maria Marc (Jula), pr. Vasile Sabău (Oradea), Luca Bondar (Oradea), Maria Ardelean Paksi (Jula), Eva Sabău Pătcaş (profesoară Jula)

Reporter: Iulia Kaupert, redactor, emisiunea O voce românească, MTVA

 

Împarte cu prietenii tăi: