Şi în acest an, Bega se umple de răţuşte! Tradiţionala cursă are loc astazi, iar marele premiu este de 2.000 de euro.

Astăzi între podurile ”Mihai Viteazul” şi Podul ”Maria” vor avea loc concerte, spectacole şi demonstraţii pe apă, toate având rolul de a atrage atenţia asupra importanţei Canalului Bega, a posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă.

Orchestra militară Timişoara Big Band va deschide festivalul cu un program de promenadă. Participanții se vor bucura și de Cursa rățuștelor, iar fondurile adunate din vânzarea tichetelor de participare la concurs vor fi folosite pentru amenajarea şi dotarea saloanelor din Clinica de Neonatologie a Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu”. Vor avea loc lecţii de muzică, recitaluri şi jocuri muzicale, Mini Disco pentru copii, demonstraţii şi cursuri de dans, un curs de vals vienez pentru adulţi.

În această seară va avea loc o defilare de ambarcaţiuni pe Canalul Bega.

Împarte cu prietenii tăi: