În perioada 1-3 septembrie 2017, în cadrul amplei manifestări culturale ZILELE ORAȘULUI BAIA DE ARAMĂ, a avut loc cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Național de folclor ”Munte, munte, brad frumos”.
Manifestarea competițională folclorică a devenit de tradiție prin continuitatea sa de-a lungul anilor și prin promovarea folcorului muzical. Zonă etnofolclorică bogată în tradiții, Baia de Aramă a fost și a rămas un reper pe harta festivalurilor de profil naționale. Laureații acestui festival și-au construit un destin muzical remarcabil, Festivalul Național de Folclor ”Munte, munte, brad frumos” fiind un moment semnificativ în evoluția lor muzicală și în recunoașterea calităților vocale, interpretative, a repertoriului specific zonei de origine și a costumelor populare care au constituit valoarea prezenței scenice remarcată de membrii juriului, specialiști în domeniul etnologiei, folclorului, etnomuzicologiei:
Preşedinte și Director al festivalului: conf. univ. dr. habil. Gabriela Rusu – Păsărin, Universitatea din Craiova, realizator emisiuni, Grupul operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Membrii :
– ing. Ionel Rafael Dunărinţu, Primarul orașului Baia de Aramă
– prof. Doina Durdan, Centru Cultural ”Nichita Stănescu”, Mehedinți
– prof. dr. Cornel Boteanu, folclorist
– prof. Eleodor Popescu, fondatorul festivalului

Câştigătorii acestei ediţii sunt:

TROFEUL FETIVALULUI: SĂRMAŞ VLĂDUŢ – Bistriţa -Năsăud

Secţiunea solişti vocali:
PREMIUL I – BÎRLAN COSMIN – Mehedinţi
PREMIUL al II-lea: CĂLIN IULIANA – Argeş
PREMIUL al III-lea: DRĂGOI IRINA – Argeş
PREMIUL al III-lea: KISS DIANA – Satu-Mare
Menţiune: STROE DUMITRU – Sibiu
Menţiune: LOZOVENANU VERONICA – Republica Moldova

Secţiunea solişti instrumentişti:
PREMIUL I: VÂRCIU TUDOR CIPRIAN – (taragot) Alba
PREMIUL al II-lea: ZIDARU CONSTANTIN – (trompetă) Mehedinţi

PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI: ANTON CĂTĂLINA – Argeş
PREMIUL DE POPULARITATE: MARTINESCU CAMELIA – Mehedinţi
PREMIUL PENTRU COSTUM POPULAR: PĂUN STELIAN – Giurgiu

Prin evoluţia în concurs a tinerilor interpreţi s-a susţinut obiectivul principal al acestui festival național de interpretare vocală și instrumentală: conservarea și promovarea patrimoniului cultural tradițional românesc și repunerea în circulație a unor piese valoroase din diferite zone etnofolclorice ale țării.

A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
Foto: Gabriela Pogaci

Împarte cu prietenii tăi: