De pe 21 august, de când a demarat acțiunea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate şi parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova, și până miercuri inclusiv (6 septembrie), SC RAT Craiova SRL, societatea căreia i s-a delegat acest serviciu, a ridicat 152 de mașini, activitate pentru care a încasat suma de 43.800 de lei.

Acțiunea de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public și privat din Craiova, începută pe 21 august, s-a menținut constantă în toată această perioadă, în fiecare zi circa zece șoferi indisciplinați fiind nevoiți să plătească pentru recuperarea mașinilor, conform datelor oferite de SC RAT SRL, societatea căreia i s-a delegat acest serviciu.

Cei mai mulți conducători auto a trebuit să meargă la sediul RAT Craiova de pe Calea Severinului nr. 23, unde sunt depozitate autovehiculele ridicate, dar au fost și șoferi care au ajuns la mașină până ca aceasta să fie transportată, plătind astfel doar tariful de ridicare de 150 de lei. Pentru ridicarea, transportul și depozitarea unui autovehicul parcat neregulamentar tariful este de 300 de lei (inclusiv TVA), sumele fiind aprobate prin hotărâre de consiliu local. Pe lângă acestea, mai există și un tarif de depozitare de 10 lei pe zi (inclusiv TVA), care se calculează începând cu ziua următoare momentului depozitării, nefracţionat pe intervale de ore.

Potrivit SC RAT Craiova SRL, de pe 21 august și până pe 6 septembrie inclusiv au fost ridicate 152 de autovehicule, 140 dintre acestea ajungând la autobaza de pe Severinului. „140 de șoferi s-au prezentat la sediul nostru pentru a-și recupera mașinile, plătind cei 300 de lei, restul de 12 plătind doar tariful de ridicare. Au fost și mașini care au staționat la noi mai mult de două zile, pentru acest lucru fiind perceput și tariful de depozitare de 10 lei. Am avut chiar și o situație cu o mașină care a stat la noi la autobază 12 zile. Totalul încasărilor din aceste aproape trei săptămâni a fost de 43.800 de lei“, a precizat, pentru GdS, Marcel Tănăsescu, directorul SC RAT Craiova SRL.

Angajații RAT care se ocupă de ridicări au la dispoziție în acest moment doar o autoutilitară, care a fost închiriată până când societatea va achiziționa două platforme noi, pentru care a și fost demarată procedura de achiziție. „Licitația este în derulare, s-au primit și oferte, care sunt în faza de analiză. Se studiază partea tehnică și apoi cea financiară. Prețul estimat de noi este de 200.000 de euro, câte 100.000 de euro pentru fiecare autoutilitară. Când vom avea la dispoziție două platforme, probabil și numărul mașinilor ridicate zilnic va crește. Șoferii trebuie să înțeleagă că noi nu ieșim la vânătoare de mașini parcate sau staționate neregulamentar, ci doar punem în aplicare o măsură dispusă de Poliția Locală și luată pentru fluidizarea traficului rutier“, a mai spus Marcel Tănăsescu.

Ce zone sunt vizate de polițiștii locali pentru ridicările auto

Ridicarea autovehiculelor staționate neregulamentar pe străzile și trotuarele din Craiova a demarat după o pauză de peste doi ani (mai 2015), timp în care șoferii își făcuseră un obicei din a-și lăsa mașinile în stațiile de autobuz, pe trecerile de pietoni ori pe primele benzi ale străzilor.

Acestea sunt și zonele vizate în special de polițiștii locali. „Se dispune ridicarea autoturismelor parcate pe trecerile pentru pietoni și în stațiile de autobuz, dar vor fi ridicate și mașinile parcate în apropierea intersecțiilor, care obturează vizibilitatea șoferilor sau pietonilor, și cele care obstrucționează traficul rutier“, au precizat reprezentanții Poliției Locale Craiova. Pe lângă acestea, au mai fost ridicate și unele mașini scoase la vânzare și lăsate, de regulă, pe trotuare, dar pentru lipsa vinietei de parcare.

Potrivit legii, ridicarea vehiculului reprezintă o măsură tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier sau local o poate dispune în situaţiile când vehiculul staţionează neregulamentar. Dispoziţia de ridicare se face în scris și trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului rutier care dispune măsura, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul și date privind numărul de înmatriculare şi marca vehiculului.

Dispoziţia de ridicare emisă de către agentul constatator se încheie în trei exemplare: primul rămâne la polițist, al doilea la angajații RAT Craiova, iar al treilea trebuie să ajungă la persoana care solicită restituirea vehiculului. Ridicarea nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.

sursa:gds.ro

Împarte cu prietenii tăi: