Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au constatat în primele şase luni ale anului aproape 3.000 de infracţiuni, au aplicat peste 2.600 de sancţiuni contravenţionale, au indisponibilizat 90 de autovehicule şi au confiscat produse energetice, alcoolice şi tutun în valoare de aproape 33 de milioane de lei.
De asemenea, în domeniul prelucrării şi comercializării petrolului şi a produselor derivate, au fost constatate 86 de infracţiuni şi au fost ridicaţi în vederea confiscării aproape 59.000 de litri de produse petroliere, valoarea bunurilor indisponibilizate fiind estimată la circa aproape 14 milioane 800 de mii de lei.
Sursa: Agerpres

Împarte cu prietenii tăi: