Începând de la 1 octombrie, toți elevii vor beneficia de abonamente gratuite pentru transportul în comun.
Dacă până în acest an beneficiau de abonamente gratuite doar acei elevi care stăteau mai departe de școală, din aces an, Consiliul Local a hotărât să nu mai condiționeze acordarea acestor abonamente, astfel încât, de la 1 octombrie, toți elevii de gimnaziu sau liceu vor beneficia de abonamente gratuite de transport în comun, indiferent de distanța pe care o au de parcurs până la școală. Singura condiție pentru a primi acest abonament este de a nu înregistra nici măcar o absență școlară în luna anterioară.
Totodată, preşcolarii cu vârsta mai mare de 5 ani beneficiază de o reducere de 50% la abonamentele pentru transportul în comun, cei sub 5 ani având gratuitate. Municipalitatea caută însă soluții ca în viitorul apropiat și preșcolarii să poată circula gratuit cu autobuzele RAT Brașov.
Încărcarea pe carduri a abonamentelor va începe pe 1 octombrie, pe baza listelor transmise de unităţile de învăţământ, însă din 1 octombrie și până la data în care va fi reîncărcat efectiv abonamentul, elevii pot circula pe baza carnetului de elev vizat pentru anul şcolar în curs.
Reprezentanții RAT Brașov atrag însă atenția că abonamentele gratuite acordate elevilor sau cele achiziționate cu 50% reducere, NU pot fi folosite pe linia 20 de Poiana Brașov, cu excepția elevilor care locuiesc în Poiană.

Vali Blajovan

Împarte cu prietenii tăi: