Subsolul Policlinicii 2 din Constanţa este un adevărat focar de infecţie. O spun autorităţile locale, care cer remedierea situaţiei.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Claudiu Palaz, spune că angajaţii Direcţiei proiecte europene din CJC au constatat problemele.

„Subsolul este inundat de ani de zile. Și este inundat cu dejecții, nu numai cu apă pluvială. Țevile sunt sparte, sunt corodate de rugină și toate materiile rezultate din scurgeri, din toaletele de la Policlinica 2 și de la bucătăria care asigură mâncare pentru bolnavi – toate aceste dejecții se scurg prin conductele sparte în acest subsol”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Claudiu Palaz.

Claudiu Palaz ne-a mai spus că reabilitarea subsolului nu a fost inclusă în proiectul cu finanţare europeană de aproximativ 4 milioane de euro, privind reabilitarea şi dotarea Policlinicii 2.

Palaz a precizat că a înaintat adrese oficiale Spitalului Judeţean prin care aduce la cunoştinţe neregulile constatate şi oferă disponibilitatea CJC pentru eliminarea lor.

„Era normal să avem umiditate și mucegai în proiectul derulat pe fonduri europene atâta timp cât curățenia nu este făcută în mod corespunzător. Nu îmi vine să cred că un proiect pe fonduri europene, sau dotările unui proiect pe fonduri europene – cu RMN, cu aparate pentru ecografii, cu aparate pentru radiografii și pentru analize de sânge – să zacă cu ciolofanul pe ele de patru ani de zile și să nu fie beneficiari constănțenii de aceste aparate. Din punctul meu de vedere este crimă”, a completat Claudiu Palaz.

Până la ora redactării acestei ştiri, nu am reuşit să obţinem un punct de vedere din partea conducerii Spitalului Judeţean.

Împarte cu prietenii tăi: