Umanista Maria Grapini, apreciată ca unul dintre cei mai activi europarlamentari,  a avut o intervenţie importantă, joi, 14 septembrie, în PE, în calitate de raportor al Comisiei IMCO, pe o temă de mare impact şi anume noua Agendă a Competenţelor pentru Europa. Europarlamentarul PPU-sl a felicitat Comisia Europeană pentru adoptarea acestui act, în urmă cu un an, şi a insistat ca resursa umană să fie bine apărată şi promovată, din perspectiva noilor competenţe unitare.

“Este absolut necesar să vedem ce putem să facem cu resursa umană! Noi, Comisia IMCO, ocupându-ne de piața internă, suntem siguri și convinși că pentru a asigura o creștere durabilă, coeziune socială și crearea de noi locuri de muncă, precum și pentru a promova inovarea și antreprenoriatul în special pentru IMM-uri și sectorul artizanatului, este esențial să eliminăm lacunele în materie de competențe, să reuşim soluționarea problemei necorelării competențelor și să promovăm  oportunitățile de mobilitate socială. Susţinem că statele membre au o obligație importantă, sistemul de formare a pieței interne trebuie să funcționeze eficient și să contribuie la îmbunătățirea schimbului de date și la consolidarea cooperării administrative. Subliniez şi necesitatea de a ține cont de nevoile reale ale pieței, dar și măsuri pentru dezvoltarea competențelor”, a declarat, la Strasbourg, umanista Maria Grapini.

Împarte cu prietenii tăi: