Dacă cei mici sunt bolnavi nu îi trimiteţi la grădiniță, pentru că întreaga colectivitate va avea de suferit.

Este recomandarea personalului din grădiniţe pentru părinţi.

Ei trebuie să fie foarte atenţi, pentru că triajul epidemiologic nu este întotdeauna suficient pentru a preveni răspândirea unor boli contagioase, avertizează Elena Adjoca, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.8. din Constanţa.

„Faptul că doamna asistentă veghează să nu intre copii bolnavi, dar că unii părinți își strecoară copilul bolnav în grădiniță, aduce după sine faptul că imediat colectivitatea fiind mare, ceilalți preiau și se îmbolnăvesc. După aceea apare această expresie: de la grădiniță a luat. Deci nu noi, grădinița în sine sau întreg personalul grădiniței suntem cei care plantăm boală în grădiniță. Tot un copil bolnav o aduce și apoi o preiau ceilalți copii”, a declarat pentru Radio Constanța Elena Adjoca.

În plus, după ce boala a trecut, părinţii trebuie să ducă la grădiniţă un aviz de la medicul de familie, din care să reiasă ce cel mic poate reintra în colectivitate.

Împarte cu prietenii tăi: