În perioada 18-22 septembrie a.c. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, se va afla la New York, unde va conduce delegația română participantă la segmentul la nivel înalt al celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), cea mai amplă reuniune a șefilor de stat sau guvern din cadrul sesiunii.

Programul vizitei Președintelui României va cuprinde, printre altele, susținerea discursului național în cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale a ONU, participarea la reuniuni la nivel înalt organizate de România împreună cu alte state precum și de Secretariatul ONU, participarea la recepția oferită de Președintele SUA, Donald Trump, șefilor de delegații care iau parte la segmentul la nivel înalt al Adunării Generale. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va avea o serie de întrevederi bilaterale cu Secretarul General ONU, cu Președintele Adunării Generale, precum și cu omologi din alte state.

Totodată, în cadrul evenimentului privind Educația pentru Pace organizat de România cu participarea altor oficiali de rang înalt, Președintele României va sublinia rolul pe care îl are educația incluzivă și de calitate pentru toți în prevenirea conflictelor, a radicalizării tinerilor şi a violenței, în promovarea tinerilor ca actori esențiali ai păcii, respectiv importanța asigurării accesului la educație ca drept fundamental al omului și a educației ca factor de progres în societate, de natură să conducă la atingerea obiectivelor ONU.

Președintele României va mai avea întâlniri, în cadrul vizitei în SUA, cu reprezentanții principalelor organizații evreiești din Statele Unite, precum și cu reprezentanții comunității românești din zona Philadelphia.

Împarte cu prietenii tăi: