De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii.
Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.
Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.

(varianta audio a rubricii)
Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.
Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:

S-aveţi de toate
Ca toamna cea bogată
De toate-mbelşugată.

Dar pentru a avea tihna casei, a pivniţei şi a cămărilor părintele îşi sfătuia copilul:

Roagă-te lui Dumnezeu
Şi munceşte tot mereu.
La cules de vii

Bătrânii ne-au învăţat că la culesul viilor nu pleci de unul singur. Şi firesc este la sfârşit, când vezi rodul strâns, să cinsteşti pe cei ce te-au ajutat.
Desfăşurarea actelor ceremoniale, de cele mai multe ori însoţite de petreceri de mai mică sau mai mare amploare trimitea la magia abundenţei. Una din semnificaţiile rituale ale unor asemenea momente era menirea unor viitoare roade bogate. Culesul viilor se făcea în luna vineţel, răpciunele, numit astfel când era vorba de struguri. Timpul cerne obiceiurile, datinile. Unele se păstrează peste vreme, altele se pierd în ceaţa vremii.
Ce se făcea pe vremuri în ziua culesului, ce se mai face azi pe alocuri?
Era chemat preotul pentru săvârşirea rugăciunilor la locul unde vor fi aşezate butoaiele pentru vin.
Se mai reperează şi astăzi practici rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători: se dau de pomană struguri (semnificaţiile gestului trimit la cultul morţilor, dar şi la riturile „primelor roade”). La muncă multă, şi masă bună.
În ziua culesului viilor pe vremuri se sacrifica un cocoş cu scopul de a obţine bunăvoinţa spiritelor vegetaţionale pentru a avea şi în alt an recoltă bogată.
Şi astăzi se taie o pasăre, spre a se pregăti masa celor ce ajută la cules, dar s-au uitat semnificaţiile.
Prima găleată de must se dădea de pomană, iar primul buştean nu era cules. Spuneau bătrânele; „Sunt strugurii lui Dumnezeu, sau ai păsărilor cerului, sau de bogdaproste”.
Viile deveneau motiv de bucurie şi petrecere. Grupuri mari de bărbaţi, femei şi copii, îmbrăcaţi în costume populare adunau ciorchinii dătători de licoare magică.
Imaginea s-a păstrat în versurile populare:

Aşa joacă fetele,
Joacă şi nevestele,
Să-şi arate iile,
Când se culeg viile.
Aşa joacă tinerii,
Când se culeg strugurii.

Pe lângă petreceri, bătrânii recurgeau şi la practicile rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

Împarte cu prietenii tăi: