De la cartea tipărită la Internet:

 

metamorfoze ale cercetării lingvistice şi literare italiene

Al IX-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universității din Craiova, derulat în perioada 15-16 septembrie 2017, a fost dedicat împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Craiova şi celor 25 de ani de prezenţă a Societăţii Dante Alighieri la Craiova. Simpozionul se înscrie în programul aniversar: Universitatea din Craiova / 70 de ani / Tradiţie, Performanţă, Viziune.

Secţia de Limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Sociale al Universităţii pentru Străini din Perugia, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma a organizat ediția din acest an sub genericul De la cartea tipărită la Internet: metamorfoze ale cercetării lingvistice şi literare italiene.

Au participat cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Bulgaria, Franţa, Italia, Grecia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria şi de la universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Cele patru conferinţe plenare ale simpozionului au fost susţinute de profesorii Anna Rinaldin (Universitatea Ca’ Foscari din Venezia), Francesca Malagnini (Universitatea pentru Străini din Perugia), Immacolata Tempesta (Universitatea din Salento), Armando Rotondi (Institute of the Arts, Barcelona).

Inițiator și coordonator al Simpozionului internaţional de italienistică al Universității din Craiova este prof. univ. dr. Elena Pîrvu.

A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

Împarte cu prietenii tăi: