Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava demarează din luna octombrie campania naţională, iniţiată de Ministerul Sănătăţii, ce are în vedere vaccinul pneumococic conjugat 13 valent – Prevenar 13, a declarat presei, luni, directorul interimar al DSP Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Potrivit medicului epidemiolog, campania debutează la 1 octombrie cu vaccinarea copiilor născuţi în luna august a acestui an şi va continua conform Calendarului Naţional de Vaccinare.

Zorescu a precizat că vaccinul se administrează la vârstele de 2, 4, respectiv 11 luni şi va fi distribuit în toată ţara în perioada 18 – 20 septembrie, pentru judeţul Suceava fiind repartizate 4.060 de doze de vaccin.

Totodată, directorul DSP Suceava a arătat că informaţii detaliate au fost transmise medicilor de familie prin scrisoarea metodologică elaborată de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Bucureşti.

Medicul epidemiolog a spus că vaccinul asigură protecţia împotriva bolii pneumococice, o infecţie cauzată de bacteria Steptococcus pneumoniae ce poate produce o serie de afecţiuni grave precum pneumonia, meningita, septicemia şi infecţii mai puţin severe ca otita medie şi sinuzita.

Boala pneumococică este frecvent întâlnită în rândul copiilor şi poate fi prevenită prin vaccinare, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin reducerea aglomeraţiei şi a poluanţilor aerului din interior, precum şi prin promovarea alimentaţiei la sân în primele şase luni de viaţă.

Împarte cu prietenii tăi: