În prezent, există un deficit de 23.000 de cadre, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Astfel, au fost suplimentate locurile din şcolile de agenţi şi subofiţeri, într-o modalitate în care vor putea fi pregătite două promoţii în fiecare an, alternând perioadele de şcoală cu cele de practică.
Vor fi anual între 2.800 şi 5.600 de agenţi şi subofiţeri care vor termina şcolile, faţă de 1.500 în prezent.
De asemenea, perioada de şcolarizare a fost redusă de la doi ani la un an.
Monica Dajbog a precizat că angajările de personal din exteriorul ministerului se vor face numai pentru ocuparea posturilor specializate pentru care şcolile ministerului nu asigură pregătirea.

Sursa: RRA

Împarte cu prietenii tăi: