După avansul istoric la alegerile legislative germane al AfD, care s-a impus
ca a treia forţă politică a ţării, publicaţia belgiană LE VIF face o panoramă a principalelor partide de extrema dreapta în Uniunea Europeană:

Germania

Formaţiune populistă antimigranţi, care flirtează cu extrema dreaptă, Alternativa pentru Germania a luat 12,6% din voturi. Mişcarea, care poate spera la aproape 90 de deputaţi, este primul partid al dreptei dure care îşi face intrarea în Bundestag din 1945.

Franţa

După o campanie axată pe ieşirea din zona euro, restabilirea frontierelor şi imigraţie, candidata Frontului Naţional, Marine Le Pen, s-a calificat în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale în mai, cu un scor inedit pentru FN (7,6 milioane de voturi, 21,3%).
Ea a fost apoi înfrântă de centristul Emmanuel Macron, cu 33,9% din sufragii. La legislativele care au urmat, FN nu a reuşit să formeze un grup în Adunarea Naţională, având 8 deputaţi.
Fragilizată de disensiunile interne, Marine Le Pen a iniţiat o „reconstruire” a partidului, părăsit de mâna ei dreaptă, Florian Philippot.

Olanda

Partidul pentru Libertate (PVV), anti-islam, al lui Geert Wilders a devenit în martie a doua forţă din Parlamentul olandez, după Liberali, cu 20 de mandate din 150.
Mişcarea, creată în 2006, este ostracizată de celelalte formaţiuni politice. Negocierile pentru constituirea unui guvern de coaliţie sunt în continuare în impas.

Bulgaria

Ajunşi pe locul al treilea la legislativele din martie 2017 în cadrul unei coaliţii „Patrioţii uniţi”, nationaliştii bulgari şi-au făcut intrarea în mai în guvern, unde au obţinut două posturi de vicepremier, două ministere, ca şi mai multe posturi de ministru adjunct. Ostili minorităţii turce şi romilor, imigranţilor şi homosexualilor, „Patrioţii uniţi” se declară totuşi pro-UE şi pro-NATO.

Austria

Calificat în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din decembrie 2016, candidatul FPÖ, Norbert Hofer, a eşuat în a deveni primul preşedinte de extremă dreapta dintr-un stat din UE.
Cu câteva săptămâni înaintea legislativelor anticipate din 15 octombrie, FPÖ (Partidul Libertăţii din Austria), care are în prezent 38 de deputaţi, este creditat în sondaje cu locul al doilea sau al treilea. Dacă şi-a pus în surdină vocile cele mai eurosceptice după Brexit, partidul şi-a reluat sloganurile deschis xenofobe la apropierea scrutinului.

Italia

Liga Nordului, veche mişcare secesionistă, s-a transformat într-un partid anti-euro şi anti-migranţi. La începutul lui decembrie 2016, a militat cu succes pentru „NU” la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, ducând la căderea guvernului lui Matteo Renzi.
Având dificultăţi să se implanteze în sud, Liga Nordului a obţinut 18 locuri în Camera Deputaţilor la legislativele din 2013.

Slovacia

Slovacia Noastră (LSNS), partid neo-nazist lansat în 2012, a profitat de teama de migranţi pentru a-şi face intrarea în Parlament, cu 14 locuri din 150.

Grecia

Zorii Aurii (AD) şi-a întărit, datorită crizei migratorii, locul de al treilea partid al ţării, la legislativele din septembrie 2015, cu 6,99% şi 18 deputaţi. De atunci, un deputat a defectat.
AD a respins calificarea de neonazist şi se vrea „o mişcare naţionalistă” apărătoare a „rasei albe”. Toţi şefii săi sunt judecaţi din aprilie 2015 pentru apartenenţă la o grupare criminală.

Suedia

Democraţii din Suedia (SD) au realizat un succes istoric în septembrie 2014 devenind a treia forţă a ţării (13% din voturi). Ei au 48 de locuri în Parlament din 349.
Creat în 1998, acest partid naţionalist şi anti-imigraţie, ale cărui rădăcini se hrănesc din mişcarea neo-nazistă, a luat distanţă față de grupusculele rasiste şi violente, foarte active în anii 1990.

Belgia

Vlaams Belang, care susţine independenţa Flandrei, ocupă din iunie 2014 trei din cele 150 de locuri în Camera Reprezentanţilor. În netă scădere, şi-a văzut electoratul acaparat de partidul naţionalist Noua Alianţă Flamandă (N-VA).

Ungaria

Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună) este a doua forţă din Parlament, cu 24 de deputaţi. În contextul liniei dure anti-imigraţie şi autoritare a prim-ministrului conservator Viktor Orban, partidul şi-a dat la o parte sloganurile violent rasiste şi antisemite de la începuturile sale pentru a se concentra pe corupţie, sănătate, educaţie.

Împarte cu prietenii tăi: