Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a promis că va continua politica de dezvoltare în paralel a economiei şi a armelor nucleare, a informat duminică presa de la Phenian, preluată de agenţia niponă Kyodo şi de cea sud-coreeană Yonhap. El a acuzat Statele Unite că încearcă să ‘înăbuşe complet suveranitatea, dreptul la existenţă şi la dezvoltare’ ale Coreei de Nord, prin sancţiuni din partea ONU şi prin ‘mobilizarea forţelor vasale’.

‘Armele nucleare ale Republicii Populare Democrate Coreene sunt o realizare valoroasă obţinută prin lupta poporului în apărarea propriului destin şi a suveranităţii ţării de ameninţările nucleare repetate ale imperialiştilor din SUA’, a declarat şeful partidului şi statului nord-coreean.

Kim s-a adresat sâmbătă plenului Comitetului Central (C.C.) al Partidului Muncitorilor din Coreea, întrunit pentru prima dată din mai 2016. Cu această ocazie, au fost anunţate şi schimbări în conducerea partidului. Sora mai mică a preşedintelui, Kim Yo-Jong, a fost aleasă membru supleant în Biroul Politic al C.C. Unul din vicepreşedinţii partidului, Choe Ryong-Hae, cunoscut ca apropiat al liderului de la Phenian, a fost cooptat în Comisia Militară Centrală, iar ministrul de externe Ri Yong-Ho a fost ales în Biroul Politic, a transmis KCNA, agenţia oficială de presă a Coreei de Nord.

Împarte cu prietenii tăi: