Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită Ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, să precizeze măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru revenirea românilor din Diaspora, în condiţiile în care recent-adoptata Strategie Naţională pentru Românii de Pretutindeni tratează cu superficialitate problematica repatrierii.

În Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni, publicată la finalul lunii iunie 2017, este tratată, pe larg, necesitatea sprijinirii românilor din Diaspora în păstrarea identităţii naţionale acolo unde se află ei acum. În acelaşi timp, Strategia abordează superficial modalitățile și instrumentele prin care statul român sprijină reîntoarcerea și reintegrarea lor în ţară.

Incapacitatea României de a atrage sau păstra talentele în țară a fost semnalată și în Global Competitiveness Report (România ocupă locul 127 în lume). Trist este că aceste cifre vin să confirme fenomenul la care asistăm de foarte mulți ani: exodul persoanelor cu înaltă calificare! În acelaşi timp, România se confruntă și cu o criză a forţei de muncă tot mai pronunțată“, a declarat deputatul PNL Dumitru Oprea. Drept urmare, parlamentarul ieşean a solicitat Ministrului de resort să precizeze dacă executivul României are în vedere introducerea în Strategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni a mecanismelor necesare repatrierii și integrării românilor din Diaspora. De asemenea, Dumitru Oprea consideră că este important ca Ministerul să demareze ample acțiuni de consultare a românilor de pretutindeni, astfel încât măsurile de sprijinire a repatrierii lor să producă efecte nu doar pe hârtie sau în declarațiile politice…

Împarte cu prietenii tăi: