Studenţii care au împlinit 26 de ani NU mai au gratuitate la transportul feroviar.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România a transmis o scrisoare deschisă premierului privind nemulţumirea faţă de hotărârea Guvernului de a nu mai oferi transport feroviar gratuit studenţilor, care au peste 26 de ani, după ce, anul universitar precendent, aceştia au beneficiat de acest drept.

Studenţii cer Ministerului Educaţiei o explicaţie în baza căreia s-a luat această decizie, dar şi un raport al impactului bugetar.

Potrivit datelor de pe site-ul ministerului Educaţiei, în perioada 2009-2015, în învăţătântul universitar superior, în fiecare an, aproximativ 5% dintre studenţi au avut vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani.

Împarte cu prietenii tăi: