„Am scris această carte poate în cel mai greu, mai provocator şi mai frumos moment al vieţii mele. Într-un moment în care am înţeles până la capăt că a fi jurnalist în România nu poate însemna vreodată să faci vreun compromis. Nici unul. Nici măcar să închizi ochii. Să te faci că nu vezi, că n-auzi. N-ai dreptul ăsta. Oricât ţi-ar fi de greu, oricâte ţi s-ar prăbuşi în jur, orice ţi-ar spune cei de lângă tine, că-ţi va fi rău, că te vei pierde, că eşti şi tu, la fel ca toţi, un om, că poate ar fi mai bine să te gândeşti în primul rând la tine, cine să se gândească?, hai!, lasă ţara, lasă toţi mafioţii, vezi-ţi de treaba ta, oricum sunt mai puternici, îţi pot face şi rău şi ce câştigi tu dacă-ţi pui în minte, tot timpul, că nu există compromis în mese­ria asta a ta de jurnalist? Cum să nu existe? Nu fi naivă! Oriunde există compromisuri. Aşa mi-au spus, de multe ori, aproape toţi din jur.

Am scris această carte într-un moment în care, după nişte ani şi zeci, sute de mii de cuvinte, spuse şi scrise, cu toată credinţa de care poate fi în stare un om, împotriva unei mafii politico-admi­nistrative care a pus stăpânire pe ţară, am înţeles până la capăt că pentru adevăr, pentru dreptate nu există monedă de schimb. Şi nici nu trebuie să existe. Am înţeles că libertatea de gândire şi cea de expresie nu pot fi negociate. Şi nici nu trebuie să fie. Am înţeles că a găsi adevărul, oricare ar fi el, este un dar. Iar a-l spune, o obligaţie. Într-o Românie subjugată de baroni locali, de o grupare de personaje sinistre, măcinate doar de gândul puterii şi-al banilor, într-o Românie în care nişte indivizi care intră şi ies de pe uşile tribunalelor, ale puşcăriilor sunt ridicaţi la rang de miniştri, de parlamentari, de primari, de şefi de judeţe, într -o Românie în care se cumpără şi se vând conştiinţe cu bani furaţi de la stat, într-o Românie în care trusturile de presă, în cea mai mare parte, sunt controlate de aghiotanţi ai aceleiaşi mafii, a fi jurnalist nu poate însemna să faci vreun compromis.

Am scris această carte într-o Românie a anului 2017 din care oamenii, bieţii de ei, fug cu sutele de mii, cu milioanele, oriunde văd cu ochii, pentru o viaţă măcar cu un dram mai bună. Dar care niciodată nu poate fi bună printre străini. O Românie în care-ţi creşti copilul cu gândul să fugă şi el, să scape de toată umilinţa şi de nedreptatea pe care le-ai înghiţit tu. O Românie în care vrem o ţară ca afară a ajuns imn naţional. O Românie în care Educaţia a fost ucisă cu bună ştiinţă de o adunătură de analfabeţi ieşiţi, parcă asemenea unor zombie, din mormintele unui regim comunist pe care-l credeai îngropat. O Românie în care Sănătatea înseamnă să mori aruncat pe un pat ruginit de spital. O Românie în care scursurile societăţii sunt promovate în toate, dar în absolut toate structu­rile statului. O Românie în care valorile, credinţele, idealurile, visurile, speranţele, vieţile au fost jefuite şi batjocorite de o clasă politică coruptă până-n măduva oaselor.

Am scris această carte într -un moment în care ţara asta schi­lodită, care părea că-şi trage ultima suflare, că-i blestemată să stea doar în genunchi, că-i prinsă în mocirlă, că-i capturată definitiv de-o bandă de tâlhari, s-a ridicat cu toată durerea, cu toată fermitatea, cu toată credinţa, cu tot ce are mai bun, mai pur, mai drept un popor şi a luptat. Am scris această carte într-un moment în care Țara mea mi-a spus cât a putut de clar, de răspicat, de sincer că nu există compromis. Doar conștiințe curate.

Am scris această carte într-un moment în care am învățat ce înseamnă #Rezist. Nu-ți fie frică! Nu mi-e!

Nu te teme, că Eu sunt cu tine (Isaia, 41:10)”

Împarte cu prietenii tăi: