Dezbatere privind creșterea numărului de ore de sport la școală.

Discuțiile au loc la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv și vizează organizarea consultării publice la nivel național pentru o propunere legislativă care prevede și introducerea probei obligatorii de evaluare a competențelor motrice la bacalaureat.

Secretarul Comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Mihaela Huncă a declarat că din 2020 se va aloca 1% din PIB pentru sport, iar în această perioadă vor fi amenajate săli de sport.

Inițiativa legislativă are în vedere promovarea unei strategii pentru dezvoltarea și implicarea tinerilor în astfel de activități.

Majorarea numărului de ore de sport la toate nivelurile de învățământ din România va contribui la creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță, a mai spus deputatul.

La consultări sunt invitați sportivi de performanță, membri ai Comitetului Executiv al COSR, președinți ai federațiilor sportive naționale, reprezentanți ai organizațiilor de părinți și elevi, ai asociațiilor și fundațiilor care promovează activitățile sportive, profesori universitari și specialiști în diferite ramuri sportive.

De asemenea, participă conducerile Ministerului Educației Naționale, Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerului Sănătății, Ministerului Apărării și reprezentanți ai societății civile.

Împarte cu prietenii tăi: