Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș a demarat procedurile pentru înființarea Unităţii de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici, în cadrul Secţiei Clinice Cardiologie.
Unitatea există deja, dar trebuie aprobată de Ministerul Sănătății.
Amenajarea și dotarea unității a costat peste 3 milioane de lei și va asigura pacienților cea mai bună recuperare după intervenție, spune șeful Secției Clinice Cardiologie, prof. dr. Theodora Bendek:
”Practic, atunci când vine o urgență cardiacă, un pacient cu infarct miocardic acut, este foarte important ca, după ce ai asigurat tratamentul lui de urgență, să beneficieze de condiții de tratament la standarde optime și există studii care demonstrează că dacă acest pacient, odată ce l-ai revascularizat, odată ce i-a asigurat tratamentul de urgență, dacă este găzduit într-o unitate de terapie intensivă cu dedicație pentru bolnavul cardiac, pentru pacientul coronarian, supraviețuirea lui este mult mai mare.”
Managerul spitalului, Claudiu Puiac, a arătat că înființarea unității este necesară pentru ca unitatea să își mențină rangul de unitate 1A.
Totodată, se va înființa o structură similară pe partea de neurologie, unde au fost investiți aproape 800.000 de lei:
”Ne-am gândit ca, din cele 70 de paturi ale Secției Clinice de Neurologie I, 19 paturi să fie transformate în Unitate de Accident Vascular Cerebral Acut iar, din cele 30 de paturi din structura Secției Clinice de Cardiologie, cele 10 paturi de terapie intensivă coronariană să fie transformate într-o unitate pentru supravegherea și tratamentul avansat al pacienților critici.”

Prof. Dr. Benedek Imre, medic primar Cardiologie, a arătat că mortalitatea cauzată de infarct miocardic ar fi mult redusă dacă pacienții s-ar prezenta la medic de la primele simptome.
”Foarte mulți mor fără să ajungă la această unitate, din cauza neimplementării și neconștientizării rețelei și bolnavul nu înțelege că o durere precordială, și sau cu modificări EKG, necesită intervenție de urgență, pentru că într-o jumătate de oră, o oră, putem să îl ajutăm și reda societății. Dacă moare acasă, nici nu știm, dacă vine la 12, 15, 16 ore, va deveni un bolnav problemă pentru familie și pentru societate.”
În Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean Clinic de Urgență Tîrgu-Mureș ajung anual între 600 și 1.000 de pacienți cu diferite forme de infarct miocardic.

Împarte cu prietenii tăi: