Simona Halep se află în vacanță în această perioadă, dar a fost prezentă de curând la gala premiilor „Asociaţiei Presei Sportive din România”, la împlinirea celor 90 de ani și a primit premiul special pentru „Cea mai bună sportivă a anului 2017”.
Titlul i-a fost oferit de fostul mare tenismen român, Ilie Năstase.

Simona Halep, nr.1 mondial în clasamentul WTA va începe anul competițional 2018 cu turneul de la Shenzhen a cărui deschidere va avea loc la 30 decembrie 2017.
Printre adversarele sportivei constănțene se vor afla rusoaica Maria Sharapova și letona Jelena Ostapenko.

Înaintea competiției de la Shenzhen, Simona Halep va participa la turneul demonstrativ Intercontinental World Tennis Thailand Championship, la 23 și la 24 decembrie.

Împarte cu prietenii tăi: