Mai multe primării din Maramureș au fost informate săptămâna trecută că anumite trenuri care circulau prin Țara Maramureșului au fost scoase din circulație. Potrivit reprezentanților primăriilor, această hotărâre a fost luată fără să fie dezbătută.

Potrivit noului mers al trenurilor, din data de 9 decembrie 2017, nu va mai circula prin Maramureș trenul care face legătura directă cu Timișoara, trenul de sezon estival Sighet – Mangalia și nici trenul Sighet – Cluj-Napoca, cel frecventat în special de studenți.

Reprezentanții CFR au motivat această decizie prin numărul mic de călători precum și câteva prevederi legislative.

Cu toate acestea, mai mulți primari din Maramureș s-au mobilizat și vor să conteste această decizie deoarece îi afectează pe cetățeni, chiar dacă reprezentanții CFR dau asigurări că rutele tradiţionale care sunt de interes pentru cetăţenii oraşului Sighetu Marmaţiei şi zonele de interes adiacente sunt asigurate cu trenurile care se vor afla în circulaţie în planul de mers de tren 2017 – 2018.

Împarte cu prietenii tăi: