Românce arestate în Italia pentru furt de măsline. Carabinierii au arestat trei persoane acuzate de furt de măsline, printre care două românce, mamă și fiică, în data de 14 noiembrie, în zona Guarrato, provincia Trapani, regiunea Sicilia.

Giuseppe Cosenza, de 38 de ani, Sanda Leopac, în vârstă de 28 de ani, și Elena Leopac (60 de ani) au intrat și au tăiat cu un motoferăstrău ramurile măslinilor din livada unui bătrân de 81 de ani, din Trapani.

Cei trei au fost suprinși, în timp ce culegeau măslinele, de către militarii aflați în patrulare, informează gazetaromaneasca.com.

Tot atunci, au mai fost găsiți câțiva saci deja plini cu măsline pregătiți să fie sustrași. Deocamadă, nu se cunoaște motivul gestului celor trei.

Cei trei au compărut în fața magistraților de la Tribunalul din Trapani, care a dispus eliberarea lor sub control judiciar, iar măslinele recuperate au fost înapoiate imediat proprietarului legitim.

Împarte cu prietenii tăi: