Iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi vineri, 1 decembrie, la deschiderea sezonului de schi, la complexul Arena Platoş din staţiunea Păltiniş, situată la peste 1400 de metri altitudine, în judeţul Sibiu.
Stratul de omăt măsoară 20 de centimetri, iar administratorii au folosit tunurile de zăpadă pentru ca schiorii şi snowboarderii să aibă condiţii mai bune.
Potrivit tradiţiei, la deschiderea sezonului va fi organizată o petrecere la baza pârtiei, cu muzică şi vin fiert. Cei care nu au echipament îl pot inchiria.
Reamintim că joi, 30 noiembrie, s-au deschis şi pârtiile de schi de la Sinaia şi Predeal, unde zăpada măsoară o jumătate de metru.

Împarte cu prietenii tăi: