La parada militară de la orele prânzului au câteva sute de militari şi tehnică de luptă care au defilat pe Bulevardul „1 Decembrie 1918″. Apoi participanții au fost invitaţi la o masă populară, pregătită la „Marea Unire a Bucătarilor”. Manifestările continuă și la această oră, după-amiaza fiind rezervată concertelor de muzică uşoară şi populară.
Mii de oameni se află acum în zona cetăţii din Alba Iulia, sunt oameni care au venit din toate colţurile ţării şi chiar din toate colţurile lumii. Am întâlnit doi oameni care au venit din Moldova, dar şi din Basarabia, din Statele Unite ale Americii, din Germania sau chiar şi din Australia. Unii dintre ei au venit doar pentru a se bucura de serbările organizate pentru a celebra 99 de ani de la Marea Unire. Alţii au venit pentru a participa la diferite evenimente care sunt tradiţionale acestor sărbători, cum ar fi Conferinţa RePatriot. Peste câteva minute va începe un concert de muzică populară în zona cetăţii, care va fi urmat de la ora 19:00 de un foc de artificii şi apoi va exista un concert de muzică rock cu Iris, Compact şi Holograf. Oamenii spun că se bucură la Alba Iulia de atmosfera sărbătorească. De asemenea, sunt oameni care participă la festivalul culinar care a fost organizat în şanţurile de apărare ale vechii cetăţi şi în general, cei care sunt prezenţi aici spun că în ciuda vremii mohorâte şi a umezelii, se simt foarte bine şi foarte bucuroşi.

Împarte cu prietenii tăi: